În mijlocul anilor 1980, tânărul antropolog-lingvist Don Kulick ajunge în Gapun, un sat greu accesibil de două sute de oameni din nord-estul Papua Noua Guinee, în mijlocul pădurii tropicale, având auzit că limba pe care o vorbesc locuitorii săi, tagaip, se stinge. Această primă contactare cu microcosmosul izolat al Gapunului a durat, în cele din urmă, trei decenii, iar în această carte, Kulick surprinde cronica cercetărilor sale și a implicării sale profund experiențiale în viața satului și a legăturii sale emoționale profunde cu oamenii de acolo.

Limba sunt vorbitorii săi; nu există ca entitate autonomă. Pentru a o studia, trebuie să te familiarizezi cu cultura și viața lor de zi cu zi: cum vorbesc cu copiii lor, cum îi corectează, cum flirtează, cum se înjură unii pe alții, cum își venerează zeul, ce mănâncă și cum supraviețuiesc. Cartea descrie acest microcosmos și amprenta sa lingvistică, dar, în același timp, prin caracterul său narativ și experiențial, reconectează cercetarea antropologică și lingvistică cu fundamentul său umanist. Este un mărturie din prima mână despre modul în care o societate își vede cultura slăbind și limba sa strămoșească murind, și în același timp luminează modul în care cultura vestică a atins, irevocabil, chiar și cele mai îndepărtate colțuri ale planetei.