Alexandru Manthoulis stă în fața paginilor neînscrise ale unui caiet de 400 de pagini cu o copertă groasă și se întreabă dacă va reuși să le umple, povestind „anumite episoade” din viața sa.

Așadar, găsindu-se în 1918 să lupte pe frontul din Gaza ca ofițer al Armatei Ottomane împreună cu armata a 7-a a lui Mustafa Kemal (Atatürk), împotriva Armatei Britanice condusă de E. Allenby (Lawrence din Arabia), are multe de spus. Pentru că cu siguranță multe au precedat și multe altele au urmat.

Acestea le cunoaște din povestirile orale fiul său, Roviros, care îl îndeamnă să le scrie. În perioada în care verișorul Patriarhului Athenagoras umple paginile caietului, țara traversează o altă perioadă, și mai tulbure. Este vremea dictaturii ofițerilor.

Această nouă aventură creează dorința de a se întoarce în trecut și de a reflecta. Dincolo de dorință, este și o nevoie. Așa înțelege Roviros Manthoulis și, în propria sa lucrare autobiografică Lumea după mine, scrie despre opera tatălui său:

„Ce a fost secolul XX pentru greci? Rătăciri, războaie, tranșee, baricade, captivități, persecuții, smulgerea din rădăcini, dictaturi, exiluri, războaie civile, refugiere, foamete, valize, pașapoarte, vaporase, granițe, migrații... Toate acestea le-a trăit tatăl meu. În prima linie. Am reușit să-l fac să le scrie. Fără acestea, în ce lume aș fi trăit eu?”