Povestea începe cu naratorul, un aviator al cărui avion se defectează și îl obligă să aterizeze în deșertul Sahara. Acolo, întâlnește un băiețel extraordinar, Micul Prinț, care îi cere să-i deseneze o oaie.

Prin conversațiile lor, aviatorul află povestea noului său prieten. Micul Prinț vine de pe o planetă minusculă, asteroidul B-612, unde singura sa companie era o floare, o trandafir mândru și pretențios. Incapabil să înțeleagă contradicțiile florii sale, el decide să călătorească pentru a explora universul și a-și face prieteni.

Pe parcursul călătoriei sale, vizitează alte șase planete, fiecare locuită de un adult singuratic care simbolizează o fațetă a absurdității lumii „adulților”: un rege care domnește peste nimic, un vanitos care caută doar admiratori, un bețiv care bea pentru a-și uita rușinea, un om de afaceri care numără stelele crezând că le posedă, un aprinzător de felinare care urmează orbesc ordine, și un geograf care nu a explorat niciodată lumea.

Ultima sa destinație este Pământul. Acolo se simte profund singur, mai ales când descoperă o grădină plină cu mii de trandafiri, realizând că floarea lui nu era unică. Totuși, întâlnirea cu o vulpe îi schimbă perspectiva. Vulpea îi învață valoarea prieteniei și a iubirii prin conceptul de „a îmblânzi”. Îi explică că trandafirul său este unic pentru el tocmai din cauza timpului pe care i l-a dedicat.

În cele din urmă, înțelegând esența iubirii și a pierderii, Micul Prinț decide să se întoarcă pe planeta sa pentru a-și regăsi trandafirul. Își ia rămas bun de la aviator și se lasă mușcat de un șarpe (simbol al legăturii dintre viață și moarte), deoarece corpul său este prea greu pentru călătoria de întoarcere. Aviatorul rămâne cu amintirea și înțelepciunea pe care băiețelul i le-a transmis, privind acum stelele într-un mod diferit.

Cartea este o alegorie despre pierderea inocenței copilăriei, o critică a lumii adulților și o meditație asupra adevăratei naturi a lucrurilor, care, după cum spune vulpea, „esențialul este invizibil pentru ochi”