Nu sunt grec, nici muzician și nici măcar nu fumez. Dar rebeticul, acest univers cu spirit anarhic, m-a captivat imediat ce l-am descoperit. La început mi-a stârnit interesul mediul în care s-a dezvoltat, în cartierele rău famate, în închisori, în localurile clandestine, în porturile din Pireu și Salonic.

Apoi am fost fascinat de figurile rebeticului, muzicienii, rebeții, marginalii, frați în nenorocire și în exil. Deportați din Asia Mică și din zonele ei de coastă, au supraviețuit trăind în colibe în porturile marilor orașe. Când s-a născut rebeticul, publicul și muzicienii erau frați. Pariații, gunoaiele societății care cântau cu acea voce răgușită, deranjau… Și acum încearcă să înțelegi.