Prezentul studiu își propune analiza fenomenului neascultării politice dintr-o perspectivă etico-constituțională. Inițial sunt analizate conceptul de neascultare politică ca termen extrajudiciar și dimensiunea sa etică. Gânditori precum Thoreau, Wolff și Locke au fundamentat posibilitatea refuzului de a asculta atunci când legea contravine conștiinței morale sau dreptății sociale.

Urmează o retrospectivă istorică esențială a fenomenului neascultării politice, care are ca scop evidențierea reperelor istorice. Se continuă cu analiza unor exemple contemporane de neascultare politică, atât la nivel internațional, cât și în Grecia. În continuare sunt cercetate caracteristicile conceptuale ale neascultării politice. Sunt examinate motivațiile, scopurile și formele exercitării neascultării politice: de la rezistența pașnică până la whistleblowing, neascultarea științifică sau online, precum și distincția acesteia față de alte forme de încălcare politică sau penală.

O atenție deosebită este acordată viziunii constituționale asupra fenomenului. În acest context, este analizată relația neascultării politice cu dreptul natural, statul de drept și religia. Studiul se concentrează pe diferențierea neascultării politice de dreptul constituțional garantat de rezistență și de alte situații și fenomene, cum ar fi opozanții de conștiință și activismul.

Cartea ridică întrebări critice, precum dacă neascultarea politică are un loc în democrații liberale cu mijloace legale de contestare. Se subliniază faptul că libertățile constituționale fundamentează și legitimează formularea opiniilor și revendicarea schimbărilor, fără a institui un „drept la neascultare”. Totuși, neascultarea nu este echivalentă cu subminarea ordinii legale, ci poate fi înțeleasă ca o formă de participare politică activă.

Se propune o nouă perspectivă asupra neascultării politice în cadrul legalității constituționale, punând accent pe necesitatea ca aceasta să devină obiectul unei reflecții sistematice constituționale. Lucrarea concluzionează cu propuneri pentru întărirea dialogului, a luării deciziilor participative și a transparenței. Formulează concluzii care evidențiază necesitatea recunoașterii neascultării politice ca fenomen socio-juridico-politic cu semnificație constituțională.