Titus Livius se numără printre cei mai celebri istorici ai literaturii latine, în special datorită cărților 21 și 22 din Istoria Romei, unde descrie primii ani ai celui de-al Doilea Război Punic, când Roma a fost amenințată cu dispariția.

Valoarea simbolică pe care o acordă evenimentelor istorice, pitoreasca și densitatea descrierii, emoția care străbate narațiunea, în special în momentele critice, sunt câteva dintre calitățile sale. Este conștient că evenimentele pe care le povestește sunt printre cele mai tragice din istoria romană. Totuși, lasă să se întrevadă, chiar și în crize, urmele unor viitoare victorii.

Necesitatea unei conversații continue a gânditorilor mai tineri cu opera lui Titus Livius a fost permanentă, deoarece le oferea exemplele necesare din Roma antică, cele care răspundeau căutărilor lor politice sau morale. Opera lui Livius, la fel ca a altor istorici antici, a fost legată de reflecția asupra statului și asupra rolului Istoriei pentru cetățean și politică.

Așa cum a scris Machiavelli, „Oamenii sunt înșelați în judecățile generale, dar nu sunt înșelați în detalii”. Iar istoricul P. Boucheron a comentat: „Cum poate cineva să mai fie încă democrat? Permițând poporului să se apropie de realitatea puterii, pentru a vedea lucrurile din apropiere și a nu mai fi înșelat de idei generale”.