Albumul echilibrează ideal între experimentarea anarhică și accesibilitatea sonoră atent structurată, dezvăluind cele două fețe ale lui Papakonstantinou: în același timp creativ și subversiv, compozitor și sabotator. Rezultatul este o operă personală și impersonală, pământească și în același timp stranie.

Așa cum straturile multiple de instrumente au creat pe album peisajul sonor sugestiv, la fel și straturile vocilor colaboratorilor creează o carte unică. Participanții descriu cum piese care inițial păreau complet fără legătură au găsit o atmosferă și un sens comun și s-au unit transformate pe album. […] Nu este întâmplător faptul că această carte funcționează cu succes atât ca document, cât și ca analiză artistică, dar și ca reflecție asupra epocii, originii și impactului unui album care a schimbat scena muzicală locală. Și reușește acest lucru pentru că nu se ocupă doar de – cu adevărat interesanta – poveste a unui album, ci explorează și ce înseamnă să faci muzică „din interior”.