Chiar și astăzi percepția noastră asupra Orientului Mijlociu rămâne într-o anumită măsură un produs al unei perspective inevitabil occidentalo-centristă. Care sunt aceste sisteme de valori? Și cât de corect este să vorbim, să considerăm regiunea ca pe ceva unitar, să fi format – cel puțin o mare parte a opiniei publice din Occident – o percepție monolitică asupra unei regiuni unde coexistă și în același timp se confruntă până la moarte comunități diferite?

Pot aceste popoare să conviețuiască? Arabi consideră că au existat înaintea evreilor în regiune, în timp ce evreii susțin contrariul și că înființarea statului Israel în 1948 a fost un act istoric corect. Ambele părți cred că sunt poporul ales, iar acest lucru depășește granițele Orientului Mijlociu.

În timp ce un război obișnuit presupune impunerea voinței unei părți asupra celeilalte, aici avem o încercare de impunere a unei realități diferite, care nu lasă loc de existență pentru partea opusă. Este un război de exterminare. Este altceva să lupți pentru atingerea unor obiective politice și altceva să lupți pentru distrugerea totală a adversarului. Este ca în al Treilea Război Punic, unde înfrângerea echivala cu dispariția. Cele două popoare trăiesc în realități complet diferite, care, totuși, sunt profund influențate de experiența istorică ce le-a format convingerile.

Orice se întâmplă în Orientul Mijlociu nu rămâne în Orientul Mijlociu. Palestina este o regiune unde realitatea alimentează o mitologie extrem de violentă, iar această mitologie la rândul ei alimentează realitatea cu niveluri și mai mari de violență. Discuțiile celor patru au fost interactive, vii și, din punct de vedere al faptului, foarte dinamice, deoarece de fiecare dată erau chemați să evalueze evoluții care erau dense și fulgerătoare.