Când am început să studiez filosofia, aveam un motiv principal: să-mi clarific gândurile și să-mi formulez corect întrebările.

Filosofia nu avea răspunsuri pentru întrebările mele. Problemele puse la nivel existențial pot fi rezolvate doar la nivel existențial. Dar drumul lung și anevoios nu a fost zadarnic. Și tocmai câștigurile astea am vrut să le consemnez în acest eseu.

Am învățat în primul rând ce nu pot susține sau demonstra. Am învățat și altceva: că din ceea ce se demonstrează nimeni nu poate trăi cu adevărat.

Apoi, am învățat să respect fenomenul. Am învățat să prețuiesc adevărul și calitatea experienței imediate. Spațiul artei, al iubirii, al comunicării s-au lărgit și îmbogățit. Și de la început aceștia au fost pentru mine cele mai importante domenii.

Și aici iarăși voi ajunge la un cuvânt: libertate.

Există gândirea care eliberează — și gândirea care înrobește.

Atitudinea sceptică și metoda științifică cu siguranță eliberează. Dogmatismul și ideologiile înrobesc.

Dacă am ajutat câțiva oameni să-și deschidă mintea, să se elibereze de tutela (și necesitatea) dogmelor, să înțeleagă că o viață fără dogme nu numai că este posibilă, dar poate fi și complet pozitivă, atunci simt că am realizat ceva.

Și că pot să joc liniștit următorul meu joc de table.

Știind că viața este uneori tragică, uneori de neînțeles și uneori minunat de frumoasă.