O perspectivă panoramică a universului trebuie să înceapă cu intensitatea unui moment politic unic. În "Istoria cuantică", Slavoj Žižek îmbină dialectica hegeliană, psihanaliza lui Lacan și mecanica cuantică pentru a regândi istoria, realitatea și posibilitatea politică.

Acceptând provocarea lui Lenin de a reexamina radical materialismul după fiecare mare descoperire științifică și respingând tendința recentă de a conferi o întorsătură spirituală vagă mecanicii undelor, Žižek adoptă consecințele filosofice ale mecanicii cuantice cu o cunoaștere și vitalitate caracteristice. Inspirându-se din temele centrale ale universului holografic, non-periodicității și colapsului suprapunerilor, Žižek dezvoltă o ontologie cuantic inspirată care revoluționează materialismul istoric al lui Hegel și Heidegger – impunând o examinare intensă, adesea întunecat de amuzantă, a probabilităților actelor radicale de eliberare din prezent.

"Istoria cuantică" conduce cititorul de la contradicția absolută a vidului primordial prin oscilații cuantice către realitatea noastră cotidiană, integrându-l pe Lacan și Deleuze, pe Rovelli și Schelling, opera, cinematografia, sexul și războiul. Žižek este în cea mai ascuțită, melancolică și provocatoare formă a sa, demonstrând că nu există nicio cale de a ne elibera de textura istoriei, nicio poziție neutră din care să poată fi observate transparent mecanismele lumii – trebuie să acționăm dintr-un moment politic aleator, complex și de neînțeles, cu tristețe și îndoială, dar decisiv.