Nașterea statului elen a fost rezultatul Revoluției. Totuși, acest stat ar fi fost foarte diferit dacă ar fi fost creat prin victoria însăși a Revoluției. Nu ar fi fost un mic stat dependent în totalitate, cu structurile sociale interne și inegalitățile intacte.
Aceasta s-a hotărât într-o mare măsură la Mesolongi, unde zei și demoni, „marea mare”, s-au revărsat peste această „colibă”, „măruntaie glorioase” a lui Dionisie Solomos. Totuși, chiar și în fața „gloanțelui turcesc”, „mânzul arab”, „mintea franceză” și „tunul englezesc”, „coliba” nu a fost învinsă. Apărătorii săi au preferat să „taie drum cu săbiile și să rămână liberi” când „ochii foamei s-au întunecat”.
Și aici vine întrebarea mare: De ce „ochii foamei s-au întunecat”? De ce apărătorii Mesolongiului au fost lăsați să îngenuncheze în fața acestui inamic invincibil, foamea? A fost o evoluție inevitabilă, a fost imposibilă asigurarea aprovizionării lor? Răspunsul pe care îl oferă această carte este categoric nu! Abandonarea luptătorilor a fost o alegere conștientă a guvernului elen și chiar într-o perioadă în care existau posibilități economice uriașe datorită împrumuturilor.
„Cei Asediați Liberi” au fost trădați de cei care aveau datoria să îi susțină. Să amintim cuvintele lui Ibrahim: „Am fi topit ca zăpada muntelui dacă Mesolongiul ar fi avut provizii pentru încă 15 zile”. Însă nu a avut…
