Cartea aceasta tratează politica exercitată de oponenții lui Eleftherios Venizelos în perioada 1915-1917, când aceștia aveau responsabilitatea guvernării țării.

Este epoca Schismei Naționale, adică a conflictului dintre regele Constantin I și prim-ministrul Venizelos, care a ocupat funcția timp de cinci ani (1910-1915), privind participarea sau nu a țării în Primul Război Mondial; un conflict care a divizat societatea greacă în două lumi: cea venizelistă și cea anti-venizelistă.

În special, sunt cercetate cele două caracteristici principale ale guvernelor anti-venizeliste: a) politica externă, care era practic decisă de Palat, b) încercarea de a limita acțiunile adversarilor politici.

Scopul este înțelegerea argumentației anti-venizeliste în favoarea neutralității, care, în opinia lor, servea mai bine interesele naționale.

Totodată, cartea încearcă să evidențieze schimbarea care a avut loc pe scena politică internă în acea perioadă: folosirea violenței (fie cu toleranța, fie cu îndrumarea guvernului) ca mijloc de impunere a opiniilor politice.