Poate mai mult decât călăreții vizigoților, ostrogoților și hunilor, decât arcașii avarilor, perșilor sasanizi și turcicilor nomazi pre-otomani din Est și Balcani (de la onoguzi până la pajiňaci/pecenegi, uzi și kuman/kıpciak), decât așezările masive ale semi-nomazilor slavi, decât flotele distrugătoare ale vandalilor și „sarazinilor” arabi, decât expedițiile tâlhărești ale bulgarilor, decât topoarele scandinavilor, decât mașinăriile de asediu ale normanzilor și a diferiților cruciați înainte și după 1204, decât declarațiile catalanilor și așezările masive ale albanezilor, și chiar decât tunurile distrugătoare ale otomanilor, Bizanțul și posteritatea sa în istoria mondială au fost puse în pericol de pana nemiloasă a marelui istoric englez al epocii Iluminismului și Raționalismului, Edward Gibbon (1737-1794), care în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea le-a administrat lovituri cu adevărat decisive.

Este precursorul faimoasei expresii ulterioare „…the pen is mightier than the sword…” („pana este mai puternică decât sabia”) a autorului englez din secolul al XIX-lea, Edward Bulwer-Lytton (1803-1873), în piesa sa în cinci acte Richelieu; or the Conspiracy (Londra, 1839). Din acest motiv mulți s-au grăbit, în special din a doua jumătate a secolului al XIX-lea —și încă o fac până în zilele noastre— să-l contrazică și să demonteze opera lui Gibbon.

Oricât de aspru ar fi judecat acesta de mulți byzantiniști de-a lungul timpului, el rămâne un monument al unei cunoașteri solide a surselor primare (publicate până atunci), al unei concepții geniale și al unei scrieri istorice exemplare.