„Thebă, poarta celor șapte, țara lui Cadmus, este asediată de o armată argiană și alți aliați adunați de regele Argosului, Adrastos, pentru a susține revenirea lui Polineic la Thebă și revendicarea puterii de către fratele său Eteocle. Cei doi fii fatali ai lui Oedip, descendenți masculini ai unei generații glorioase dar stigmatizate, care poartă deja povara patricidului (uciderea lui Laius de către propriul fiu, Oedip) și incestului (căsătoria lui Oedip cu mama sa, Iocasta), după profanarea sacră a oracolelor lui Apollo, sunt încărcați ei înșiși cu blestemul tatălui lor, care se împlinește prin uciderea reciprocă.

Cei Șapte împotriva Tebei, al treilea și singurul dramă păstrată dintr-o trilogie, după Laius și Oedip, completată cu drama satirică Sfinge, sunt prezentați și obțin premiul întâi la Marii Dionisii din 467 î.Hr. În afară de titlu, numele „Theba” nu apare nicăieri în această tragedie a lui Eschil, care amintește orașul ca „țara lui Cadmus” și pe cetățenii săi ca „cadmiți”. Titlul face referire deja la mitica Theba a descendenților lui Cadmus și a Spartelor, războinicii mitici născuți din pământ înarmați, când Cadmus a semănat dinții dragonului mitic care domina regiunea și a cucerit puterea.

Theba din drama lui Eschil, pe lângă faptul că este un loc fortificat al unui oraș asediat, cu singurele deschideri fiind cele șapte porți și crenelurile din ziduri, și singurul martor de încredere fiind auzul și cele relatate de un martor ocular din tabăra dușmanilor (Mesagerul Spion), amplifică o percepție „clarvăzătoare” a realității care se manifestă printr-un discurs corespunzător: cel profetic, aproape „magical” al lui Eteocle și discursul delirant al Corului, ambele contribuind prin acte la frică și milă, implicând astfel spectatorii, și ei prinși, în iluzia teatrală accesibilă privirilor lor.”