Tema comună a intervențiilor care alcătuiesc volumul de față este efortul lui Castoriadis de a analiza diferitele fațete ale fenomenului pe care îl numește „ascensiunea neînsemnătății”: de la apatia politică a populațiilor și reculul luptei de clasă până la estomparea creației artistice și restrângerea reflecției filosofice la comentariul textelor clasice.

De la eroziunea rolurilor de gen și a normelor sociale până la criza educației și incapacitatea societăților contemporane de a forma orice imagine pozitivă despre sine. Criza fundamentală de sens care stă în spatele acestor fenomene nu este doar o figură de stil, ci o constatare antropologică de bază. Și este esențială pentru înțelegerea traiectoriei societăților occidentale, întrucât determină chiar și cursul economiei, așa cum reiese din factorii antropologici care au permis practic transformarea neoliberală a capitalismului.

„Drepturile omului nu pot constitui o propunere politică. Retorica despre drepturile omului, sau despre „democrația” care se presupune că s-a realizat […], ascunde pur și simplu gaura neagră din inima societății de astăzi, criza care nu este niciodată denumită […] dispariția imaginației politice. […] Este clar că situația actuală nu a fost cauzată de o simplă manipulare, de o conspirație cu scopul de a prostească populațiile. Faptul este că populațiile vor să fie prostite. Și noi trebuie să le spunem asta.

Așa cum trebuie să denunțăm și prăbușirea teribilă a calității a ceea ce se produce în toate domeniile. Trebuie să creăm insule de rezistență împotriva falsificării și resemnării, împotriva gunoiului care se tipărește și circulă, împotriva erorilor pe care ni le servesc drept adevăr, împotriva transformării pierderii memoriei și, în cele din urmă, a uitării în caracteristici structurale ale societății contemporane.”