Ce pedagogie a format școala elenă? Ce idei au fost transferate, care au găsit un teren fertil și care s-au transformat sau au fost inactivate de-a lungul parcursului lor? Această carte investighează evoluția istorică a pedagogiei ca domeniu în care se împletesc cercetări științifice, încărcături ideologice și inerții instituționale.

Utilizând cadrul conceptual al transferului cultural, analizează traseul ideilor pedagogice care au apărut în alte contexte socioculturale și au fost transferate, transformate sau instrumentate în contextul elen. Volumul de față se concentrează pe formarea principalelor curente și concepte pedagogice la nivel internațional, evidențiind principiile lor fundamentale și transformările istorice.

Parcursul de la concepția neoumanistă a educației și pedagogia ervartiană a secolului al XIX-lea, la emergența pedagogiei științifice centrată pe copil și pedagogia reformistă din prima jumătate a secolului al XX-lea, până la pedagogia culturală postbelică a Terțului Umanism, stabilește cadrul teoretic și istoric pentru o cartografiere sistematică a ideilor ajunse în educația elenă, deschizând calea spre aprofundarea mecanismelor de recepție a acestora.