„Întoarcerea la Freud”, promovată de Jacques Lacan după război, a avut drept consecință, atât pentru teoria psihanalitică, cât și pentru aplicarea sa clinică, un rol important în istoria psihanalizei înseși în Franța și a contribuit la recunoașterea și consacrarea sa pe plan internațional. Interpretarea literală de către Jacques Lacan a textului freudian și introducerea problematicii tatălui în ordinea limbajului și, mai precis, reducerea acesteia la metafora paternă ne permit să nu limităm psihanaliza la particularitățile culturale ale fiecărei țări și să înțelegem importanța conceptelor pe care le introduce în câmpul imaginarului, simbolicului și realului.
Reînnoirea practicii clinice se realizează prin analiza conceptelor freudiene, care evidențiază contribuția lui Lacan la configurarea discursului psihanalitic. Referirea la aspectele succesive ale conceptului de forcluziune ilustrează evoluția problematicii în abordarea psihanalitică a psihozei, care s-a bazat, atât în cazul lui Freud, cât și al lui Lacan, pe scrierile lui Schreber și, mai târziu, ale lui Joyce. Prezenta ediție își propune să traseze parcursul teoriei și practicii clinice a psihanalizei și să familiarizeze cititorii cu conceptele și metodologia acesteia.
