Să vorbim, pentru prima dată, despre „juridicul” Kavafis. Unul dintre cele mai impresionante trăsături ale scrierii sale este că se mișcă înaintea limbajului drepturilor omului, dar nu în afara domeniului lor.

Poetul vorbește încă de la începutul secolului al XX-lea despre de-medicalizarea și de-criminalizarea homosexualității. Prezice, încă de atunci, nevoia de vizibilitate și de acțiune liberă într-o „societate mai desăvârșită”. Profețește un tip uman viitor, „asemeni mie creat”, dar și formarea unei comunități viitoare. Kavafis este profetul drepturilor LGBTQ+.

În secolul XXI, cazurile de egalitate de tratament care preocupă Curtea Europeană a Drepturilor Omului și instanțele supreme din multe țări nu sunt decât manifestări contemporane ale aceleiași perspective kavafiene: că o societate care nu respectă diversitatea produce în mod constant excluderi; și că egalitatea este chemarea pentru protejarea persoanelor care, altfel, ar rămâne expuse nedreptății.

Așa cum în poezie dorința își cere spațiul, la fel și în drept principiul egalității de tratament solicită să fie aplicat, nu „în general și vag”, ci persoanelor reale care suferă discriminări: angajaților LGBTQ+, titularilor unor funcții publice care sunt chemați să servească fără prejudecăți, cuplurilor care cer drepturi sociale egale.

Să vedem, așadar, poeziile lui Kavafis într-un dialog cu drepturile LGBTQ+.