Cartea încearcă să conceptualizeze întrebările „străvechi” despre moartea și mortalitatea umană în relație cu subiectul actual și vital al eutanasiei. Acest subiect impune o reflecție profundă pentru a lua în considerare în mod autentic cadrele ideologice, etice, deontologice, legale și metafizice care ghidează orice abordare a acestei probleme de la început.

Această concepție relevă că, pe de o parte, conceptele și etica morții sunt determinate inițial de ontologia morții și, pe de altă parte, că întrebarea eutanasiei poate fi discutată autentic doar în orizontul acestei ontologii. Numai această ontologie poate dezvălui cui îi aparține moartea—moartea noastră—și dezvăluie, de asemenea, relația noastră cu eutanasia ca o potențialitate umană determinată sau o posibilitate finală.

Așadar, eutanasia apare în analiză ca posibilitatea de a deveni muritor pe de o parte, în timp ce pe de altă parte se manifestă în relație cu particularitățile structurii sale existențiale, care diferă esențial de structura existențială și ontologică a oricărei alte posibilități de a muri. De aceea, aceasta nu trebuie confundată cu oricare dintre aceste alte posibilități.