În ultimele o sută de ani, umanitatea a făcut progrese spectaculoase în dobândirea cunoștințelor despre Univers, trecut și despre sine.

Istoria marilor civilizații preclasice și istoria evoluției umane au fost explorate și cartografiate în detaliu. Aceste progrese au fost enorme, captivante și cu consecințe importante.

Totuși, un fapt remarcabil însoțește aceste evoluții: în vreme ce odinioară se credea că fiecare avans în cunoaștere reduce ignoranța noastră, salturile uriașe recente ne-au arătat cât de puțin știm cu adevărat.

Această cercetare creează astfel un paradox: creșterea cunoașterii amplifică ignoranța noastră. Deci, ce știm? Și ce știm acum că nu știm?

Ce am învățat despre natura cercetării în sine – barierele și dificultățile care trebuie depășite sau luate în considerare? Care sunt limitele cunoașterii și cum le putem transcende?