Între 1923 și 1943, Dodecanezul a făcut parte din Regatul Italiei sub regimul particular al „Anexării”. Planul Romei nu se limita la consolidarea unui avanpost pe căile maritime ale Mării Mediterane de Est și Bosforului, ci urmărea, de asemenea, prin asimilarea populației și dezvoltarea infrastructurii, crearea unui teritoriu-model care să funcționeze ca un argument propagandistic pentru prezența „renașterii” (adică fasciste) a Italiei în Orient.

Faptele autorității italiene locale și legătura lor cu obiectivele mai largi ale metropolei sunt investigate în studiul lui Ioannis Kontakis. Deciziile celor patru guvernatori (Lago, De Vecchi, Bastico și Campioni) în domenii precum economia, educația, cultura, urbanismul, turismul, colonizarea, religia, forțele armate, organizarea administrației sunt analizate atât din perspectiva scopurilor, cât și a rezultatului final.

Ajutoare în cercetare sunt arhive găzduite în Rodos, Atena și Roma, care oferă o imagine prețioasă din interior despre modul în care părțile implicate, în primul rând cea italiană, își formau – dar și evaluau – politica lor referitoare la Dodecanez.