Strindberg a scris „Lebăda” în 1907 ca o sonată răzbunătoare împotriva surorii sale iubite, Anna, care l-a chinuit prin comportamentul său oribil în perioada în care a stat în casa lui pentru a avea grijă de el.

Aici, autorul, dând mamei din piesă trăsături inspirate din sora sa, o obligă să își dezvăluie adevărata față și să se umilească în fața copiilor săi.

În scena finală, mama și copiii vor suferi o încercare necruțătoare. În cele din urmă, adevărul va străluci și eroii se vor trezi din starea lor de amorțeală.

Prin dialoguri care cresc treptat în intensitate, vor ajunge la purificarea dorită.