O explorare revelatoare a modului în care autoritarismul de dreapta de astăzi a apărut nu în opoziție cu neoliberalismul, ci din interiorul acestuia. „Blestemul lui Hayek” demonstrează cum o istorie a ideilor poate fi captivantă. Slobodian își bazează abstracțiile intelectuale pe viața oamenilor care le-au susținut. Cartea sa oferă o istorie iluminatoare a epocii noastre contemporane, în care populismul de dreapta cooperează cu miliardarii oligarhi pentru a lovi bazele vieții publice, până nu mai rămâne nimic de susținut.

După sfârșitul Războiului Rece, neoliberalismul, cu credința sa în virtuțile piețelor și competiției, părea să fi triumfat. Comunismul fusese învins – iar Friedrich Hayek, părintele spiritual al economiei neoliberale, aproape că a trăit să vadă acest lucru. Dar în deceniile care au urmat, discipolii lui Hayek au știut că au o problemă. Ascensiunea mișcărilor sociale, de la drepturile civile și feminism până la ecologie, demonstra obstacole în drumul spre libertate, cultivând o cultură a dependenței de stat, a cheltuielilor publice, a corectitudinii politice și a apelului special. Neoliberalii aveau nevoie de un antidot.

În această nouă carte iluminatoare, istoricul Quinn Slobodian dezvăluie cum, din anii 1990 încoace, gânditorii neoliberali s-au întors către natură, încercând să răstoarne schimbările sociale și să revină la o ierarhie de gen, rasă și diferență culturală. El explorează cum acești gânditori au împrumutat limbajul științei, de la psihologia cognitivă până la genetică, pentru a cimenta conceptul de „competiție” și mai adânc în viața socială și pentru a susține omogenitatea culturală drept neceară pentru funcționarea reală a piețelor.

Citind și interpretând greșit scrierile înțelepților lor, Friedrich Hayek și Ludwig von Mises, au creat alianțe cu psihologi rasialiști, neo-federaliști, etno-naționaliști care urmau să fie cunoscuți ca alt-right. „Blestemul lui Hayek” arată că multe dintre expresiile contemporane ale extremei drepte, de la Javier Milei până la Donald Trump, nu au apărut în opoziție cu neoliberalismul, ci din interiorul său. Oricât de respingătoare ar fi politica lor, acești pretinși disidenți nu sunt dezertori ai ordinii neoliberale, ci ultimii săi susținători.