Modul în care înțelegem bătrânețea este foarte diferit de modul în care o trăim noi înșine atunci când îmbătrânim, iar această diferență există în toate culturile și în toate perioadele istorice.

Bătrânețea devine, de fapt, un fel de criteriu pentru fiecare cultură și fiecare epocă, fiind deosebit de activă în organizarea socială actuală. Termenul „noua bătrânețe” reiese din textele acestei cărți, bazându-se pe abordarea multidimensională a filosofiei, psihanalizei, artei și istoriei.

Inima cărții, însă, o reprezintă trăirile și experiențele celor care astăzi trăiesc bătrânețea și ale celor care au trăit-o înaintea noastră. Din acest motiv, este o carte politică, deoarece vorbește despre schimbările necesare pentru eliminarea opresiunii, a eterodeterminării și a excepțiilor exercitate asupra persoanelor vârstnice, în mod diferit pentru fiecare parte.

Percepția și asistența socială sunt reproiectate, epistemologia este restructurată, geriatria urmează noi drumuri, însă în această carte, Chloé Kolýri susține că este nevoie de ceva mult mai important, ceva care va influența destinul speciei noastre, printre toate celelalte entități.

Mulți bătrâni și bătrâne arată calea în această călătorie: Spinoza, Hölderlin, Freud, Lacan, Ferenczi, De Beauvoir, Luce Irigaray, Butler, Hiroshige, Michelangelo, Arendt și alții. Pentru că cei norocoși îmbătrânesc...