Povestea artei în Grecia are limite spațiale și temporale specifice și cuprinde evoluția artelor vizuale din secolul al XVIII-lea până în primele decenii ale secolului al XXI-lea. Termenul corespunzător pentru arta europeană are limite extrem de extinse, deoarece include Evul Mediu occidental, Renașterea și, bineînțeles, arta contemporană.

Criteriile prin care este determinată fiecare perioadă, de exemplu clasică, bizantină sau modernă, sunt precise și au legătură cu trăsăturile istorice, stilistice, culturale și altele, precum și cu aplicarea unei metodologii care să răspundă nevoilor unei științe cu caracteristici epistemologice specifice. Pentru arta neoelenă, regula prin care se „măsoară” elementele care încadrează o artă într-un cadru istoric este preluată din Renaștere și se accelerează în funcție de condițiile în care operele de artă se schimbă și evoluează.

Pentru autorul acestui studiu, motivele și cauzele oricăror tipuri de schimbări, cum ar fi cele legate în primul rând de morfologie, dar și cele privind trezirea conștiinței naționale a noului Elenism, sunt pilonii principali ai definirii limitelor artei neoelene. Din acest motiv, a fost ales ca punct de plecare secolul al XVIII-lea, care întrunește aceste caracteristici specifice.

Comunitațile grecești puternice, așa cum s-au format fie în Grecia continentală și în Insulele Ionice, fie în străinătate, au jucat un rol decisiv în schimbarea modelelor ideologice și în căutarea de exemple atât din Occident, cât și din Orient. În orice caz, pe baza faptelor, societățile grecești au consolidat modul de gândire occidental și, în funcție de influențe, au adăugat un caracter modern expresiei artistice.

În ceea ce privește evoluția artei din secolul XX în secolul XXI, aceasta s-a suprapus cu tranziția de la modernism la versiunea sa postmodernă, caracterizată prin libertatea absolută în utilizarea mijloacelor și materialelor. A fost o întoarcere la realitate și la evenimentele sociale, după o lungă perioadă de atașament față de practici autoreferențiale și alegeri morfologice într-un anumit stil.

Tradiția și tot ce o însoțea au fost abandonate în favoarea conceptelor și ideilor care depășesc forma materială a operei de artă. În acest proces, prelucrarea „imaginii” la cel mai înalt nivel va veni din arta digitală, care va elimina analogia, se va confrunta cu spațiul „infinit”, va explora limitele temporale ale imaginii, dezvăluind o lume nouă ale cărei consecințe sunt încă în curs de înregistrare, deschizând un nou ciclu de întrebări referitoare la estetica, comerțul artistic, practica colecționării și percepția operelor de artă contemporane.