În această lucrare fundamentală, Carl Gustav Jung abordează religia nu ca un dogmă, ci ca un fenomen psihic. Prin analiza viselor și arhetipurilor, după o studiere atentă a religiilor occidentale și orientale, cu referințe la mituri, ritualuri, alchimiști medievali, dar și descrieri ale ședințelor terapeutice, arată că experiența religioasă și simbolurile care o însoțesc izvorăsc din inconștient. Ele exprimă procese psihice profunde și sunt strâns legate de evoluția noastră psihică.
Cartea Psihologie și Religie este alcătuită din trei prelegeri susținute de întemeietorul Psihologiei Analitice la Universitatea Yale în anul 1937. Jung începe subliniind că religia este unul dintre cele mai vechi și universale fenomene ale sufletului uman și, prin urmare, orice psihologie care se ocupă de structura personalității trebuie să o ia în considerare. El distinge adevărul psihologic de adevărul metafizic și precizează că se va limita la a vorbi despre propria sa experiență și relația dintre psihologia practică și religie.
Analizează autonomia inconștientului și prezintă dovezi privind existența unei funcții religioase autentice în acesta. Vorbește despre Animus, Anima, Umbra, concepte pe care el le-a introdus, și din descrierile ședințelor terapeutice demonstrează că visele și nevrozele au adesea un caracter religios sau mitic. Explică simbolurile alchimice și creștine ale pătratului, Pietrei Filosofale și Triadei, arătând că visele repetă modele arhetipale și examinează funcția cercului cvadripartit (mandala) și a altor simboluri care reapar în religii și vise, susținând că aceste simboluri exprimă dorința sufletului pentru totalitate.
