Lucrarea este alcătuită din trei episoade independente. În primul, urmărim un ștafetă telefonică, treisprezece apeluri telefonice între opt persoane, o continuă amânare a responsabilității între funcționari de stat pentru scufundarea unei balene. Apelurile se transmit către persoane din ce în ce mai înalte în ierarhie. În ultimele apeluri se aud focuri de armă continue, semn că zarurile au fost aruncate: toți au colaborat împreună la „eutanasia”. [...] Simbolurile sunt atât de clare încât nu lasă loc de interpretări greșite: este o lucrare despre naufragiul Adriana care a avut loc în largul Pylos pe 14 iunie 2023.

AFRODITI FLOROU În a treia sa încercare teatrală de a vorbi despre crima reexpulzărilor, despre eutanasia pe care statul, prin funcționarii săi, o oferă balenelor aflate în agonie, Th. Triaridis face un pas mai departe: arată cu degetul oameni, în calitatea lor instituțională, și incidente. Trece de la general (civilizația occidentală) la specific (Grecia și Uniunea Europeană, așa cum menționează și în nota sa introductivă) și la concret. Și, în măsura în care actualitatea devine treptat „firul narativ”, lucrarea începe să semene cu o caricatură a Istoriei, tocmai pentru că nu se concentrează pe realismul verosimil, ci pe realitatea crudă a cotidianului – a cotidianului nostru.

ROZALI SINOPULU Cel mai urgent învățământ al acestui teatru este poate că inocența nu este disponibilă. Nu există spectator neutru în fața unei bărci care se scufundă. Nu există cetățean politic nevinovat într-o societate care tolerează dispariția oamenilor la granițele sale și apoi îi rescrie ca numere, ca incidente, ca poveri. Responsabilitatea poate fi amânată, slăbită, făcută invizibilă, dar nu dispare. Rămâne. Și revine de fiecare dată când un supraviețuitor spune: „Nu voi uita niciodată asta”. Rămâne de fiecare dată când o lucrare ca cea a lui Triaridis insistă să transforme tăcerea statului în limbaj, în teatru, în acuzație.

EFI DOUSI