Din nota introductivă „Mama mea lucra ca sufletoare în cinematograf și, de multe ori, neavând unde să ne lase pe mine și pe fratele meu, ne lua cu ea la muncă. Când filmul era „adecvat”, ne uitam cuminți și fermecați la ecran. La cele „inadecvate” ne găseai în cabina operatorului de proiecție, până se termina filmul. „Cinema Paradiso”. Aproape exact vis-a-vis de cinematograf era un atelier de Karagiozis. Vitrinele cu fotografii alb-negru, pe de o parte, și, oglindit, o lume multicoloră pe hârtie de sac și placaj. Nu știu nici cum a început acel târg, copiii cioplitorului de Karagiozis luându-ne locurile la cinema, iar noi trecând pe cealaltă parte a străzii, în curtea cu iasomii. ... Au trecut destui ani, grei, dar și frumoși, până am ajuns student la Academia de Arte Frumoase din Roma. După ce am trecut înainte pe la renumita Școală Doxiadis, cu rezultate foarte bune, aveam oarecare ușurință cu materiile la Academie, ceea ce îmi lăsa mult timp liber. Așa că, atunci când nu cutreieram orașul, petreceam multe ore și nopți nedormite desenând și apoi cioplind în carton figurine și decoruri de Karagiozis. Implicarea mea în teatrul umbrelor era la cote maxime în acea perioadă. La unul dintre cursurile de gravură, ni s-a cerut să desenăm un pachet de Tarot așa cum ni-l imaginam. Dincolo de un ceva vag, nu aveam idee ce sunt cărțile de Tarot. Am cumpărat câteva cărți pe această temă și două pachete pentru documentare, dar tot nu găseam forma pe care să o dau. Însă ceea ce căutam era, ca de obicei, chiar în fața ochilor mei, pe masă, printre „așchii” de carton, culori și desene pe hârtie de orez.... »