Când săpăturile de la Pompei au fost puse pentru prima dată pe o bază arheologică științifică în secolul al XIX-lea, frații Fausto și Felice Niccolini erau aproape și gata să răspundă. Folosindu-se de tehnica nou introdusă a litografiei color, au documentat clădirile, frescele, statuile, precum și cele mai obișnuite obiecte de zi cu zi ale orașului îngropat în doar 24 de ore de erupția catastrofală a Vezuviului și păstrat peste 1.600 de ani sub un strat de cenușă vulcanică.

Scopul Niccolinilor a fost să ilustreze toate aspectele vieții în orașul antic. Publicația lor, Le case ed i monumenti di Pompei („Casele și Monumentele din Pompei”), care a fost publicată în serii între 1854 și 1896 în Neapole, a prezentat peste 400 de planșe color care oferă nu doar vederea, hărți și planuri ale orașului și clădirilor sale publice, ci și acces fără precedent la reședințele private din Pompei. Ei au dezvăluit uimitoarele decorațiuni pictate pe pereți care împodobeau aceste locuințe de mult îngropate, lucrările lor complicate de artă și ustensilele practice folosite zilnic, creând o imagine vie a fiecărei case ca un spațiu domestic real.

În plus, reprezentările „animate” vizualizau viața cotidiană în atelierele, tavernele și magazinele din Pompei, pe piețele publice și în templele, teatrele și băile sale. Această replică meticuloasă reînvie realizarea extraordinară a Niccolinilor cu planșe color selectate și două eseuri introductive care plasează proiectul în contextul său contemporan și prezintă protagoniștii istorici ai săpăturilor de la Vezuviu.

Pe lângă acestea, explorăm influența remarcabilă exercitată de arta pompeiană – și de mulajele tulburătoare făcute după victimele erupției – asupra artelor vizuale. Prin pictură, sculptură și design interior, urmărim moștenirea pompeiană în lucrările lui Robert Adam, Anton Raphael Mengs, Angelika Kaufmann, Jean-Auguste-Dominique Ingres, Lawrence Alma-Tadema, Pablo Picasso și Giorgio de Chirico, până la maeștrii recenti Duane Hanson și George Segal.