Eleni Zétou Mountáki povestește viața sa, de la primii pași ca elevă până la consacrarea ca sportivă de volei și ulterior ca profesoară și cadru universitar în domeniul voleiului.

Așa cum spune ea însăși: Am decis să prezint autobiografia sportivă, nu din vanitate, crezând că am realizat lucruri atât de importante, ci pentru a susține filosofia mea despre sport și modul în care am reușit să ating obiectivele pe care mi le-am propus. Astfel, ca exemplu demn de urmat pentru sportivii mai tineri, antrenori, viitorii studenți/studente. Un alt motiv a fost dorința de a prezenta povestea sportului din urmă cu 53 de ani când am început, anii grei ai acestui sport, de la terenul în aer liber al HANTh cu asfaltul drept teren, până la taraflex-ul de astăzi al terenurilor.

De asemenea, să povestesc cum am ales profesia mea, cum am iubit atât de pasiune sportul, în general filosofia mea privind dezvoltarea voleiului, provocările pe care le-am acceptat mereu, fără să iau în considerare banii. A fost o călătorie frumoasă a vieții, cu multe bucurii, dar bineînțeles că am întâlnit și multe dezamăgiri. Este foarte important să menționez oamenii-cheie în deciziile vieții mele și să le mulțumesc. În general consider o evaluare pozitivă parcursul meu plin de volei.

Sper ca cei care se vor interesa să citească această autobiografie să beneficieze în vreun fel, pentru că și aici, în acest mod, vreau să predau ceva în calitate de „profesoară” care cred că sunt (odată profesoară, pentru totdeauna profesoară).

Este dedicată copiilor mei Lampros și Fereniki și nepoților mei Kleánthis și Kália, cele mai prețioase comori ale vieții mele.