Zaha Hadid a fost o arhitectă revoluționară, care timp de mulți ani a construit aproape nimic, în ciuda faptului că a câștigat recunoaștere critică. Unii chiar au spus că desenele ei îndrăznețe și futuriste erau de nerefuzat. În ultimii ani ai vieții sale, viziunile îndrăznețe ale lui Hadid au devenit realitate, aducând un limbaj arhitectural unic către orașe și structuri variate, precum Centrul Rosenthal pentru Arta Contemporană din Cincinnati, lăudat de The New York Times drept „cea mai importantă clădire nouă din America de la Războiul Rece”; Muzeul MAXXI din Roma; Opera Guangzhou din China; și Centrul Acvatic pentru Jocurile Olimpice de la Londra 2012. La momentul morții sale neașteptate în 2016, Hadid era ferm stabilită printre elitele arhitecturii mondiale, recunoscută ca prima femeie care a câștigat atât Premiul Pritzker pentru arhitectură, cât și Medalia de Aur Regală RIBA, dar mai presus de toate ca o creatoare de forme noi, prima mare arhitectă a anilor 2000.

De la clădirile sale timpurii, cu unghiuri ascuțite, până la arhitectura mai fluidă ulterioară, care a integrat podelele, tavanele, pereții și mobilierul ca parte a unui design general, această introducere esențială prezintă exemple cheie ale practicii inovatoare a lui Hadid. Ea a fost o artistă, la fel de mult ca arhitect, care a luptat să rupă regulile vechi și și-a creat propriul univers al secolului XXI.