Cum trebuie să trateze arbitrul internațional regulile de aplicare directă? Este obligat exclusiv de legea aleasă de părți sau trebuie să țină cont de regulile imperative ale sediului, ale statului de executare a contractului sau ale altor ordine juridice cu o legătură esențială cu disputa?

Când neaplicarea sau aplicarea necorespunzătoare a unei astfel de reguli poate conduce la anularea sau refuzul recunoașterii unei hotărâri arbitrale?

Care sunt, în cele din urmă, limitele dintre autonomia privată și imperativitatea statală în arbitrajul comercial internațional?

Lucrarea abordează regulile de aplicare directă nu ca o simplă excepție de la legea aplicabilă, ci ca un domeniu privilegiat de întâlnire între dreptul internațional privat și arbitrajul internațional. Printr-o analiză sistemică, pe de o parte, a controlului statal asupra hotărârii arbitrale prin intermediul arbitrabilității și al filtrului ordinii publice internaționale și, pe de altă parte, a metodologiei interne a deciziei arbitrale, concentrându-se asupra atacului evident, activ și concret asupra ordinii publice internaționale, se susține că imperativele nu se aplică mecanic, ci sunt integrate într-o evaluare controlată, motivată și proporțională.

Se adresează juriștilor, arbitrilor, judecătorilor, academicienilor și studenților care doresc să înțeleagă în profunzime poziția regulilor imperative în mediul jurisdicțional multicentric contemporan în care se înscrie arbitrajul comercial internațional.