În perioada 1910-1920, pentru prima dată în parcursul istoriei noastre de trei mii de ani - ca să nu amintesc cele treizeci de secole ale preistoriei elene - s-a înființat un corp național complet independent, omogen, în limitele unei astfel de întinderi și pe o continuitate teritorială nestăvilită, asemenea statului grec al zilelor noastre.

Acest studiu prezent - o simplă contribuție la cercetarea istoriei neogrecilor - are tocmai acest scop: să contribuie la crearea unei memorii istorice și a unei conștiințe istorice pentru generațiile grecești care ne succed și care vor veni pe parcursul anilor.

Drumul lor înainte va fi mai sigur dacă vor putea privi limpede înapoi. Să nu uite, în momentele de nostalgie, că strămoșii lor au greșit mult, dar au luptat și mai mult; că s-au sfâșiat însângerat între ei, dar au suferit cumplit din cauza aceasta; că, în cele din urmă, generația care încet se stinge, nu s-a ferit în întregime nici de lupte, nici de sacrificii, nici de dureri, nici de lipsuri, pentru a preda fiilor săi o țară liberă sub soarele „Amurgului Elen”.

Georgios Ventrīs, martie 1929.