La sfârșitul anului 1947, în timp ce războiul civil grec era în plină desfășurare, Grecia a fost singura țară din lumea occidentală care a votat în cadrul ONU împotriva creării unui stat evreiesc în regiunea Palestinei. În următoarele patru decenii, până la recunoașterea de jure a Israelului de către guvernul lui Konstantinos Mitsotakis în 1990, relațiile greco-israeliene au traversat o perioadă de criză prelungită. În aceeași perioadă, relațiile Greciei cu statele arabe s-au dezvoltat în sens exact opus, întrucât Atena a realizat deschideri spectaculoase către lumea arabă.

Scopul prezentei cărți este de a oferi o imagine de ansamblu asupra politicii grecești în Orientul Mijlociu de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial până la începutul anilor 1980 și de a evidenția factorii care „împingeau” diplomația elenă să adopte o poziție pro-arabă: necesitatea protejării elenismului din Egipt și a Patriarhiilor Ortodoxe Grecești ale Ierusalimului, Antiohiei și Alexandriei; efortul de a asigura sprijinul statelor arabe în cadrul ONU, în special în chestiunea cipriotă; percepția poziției Israelului în sistemul internațional; sentimentul că importanța strategică a Greciei ar crește dacă ar juca rolul de „cap de pod” între lumea occidentală și arabi; și promovarea intereselor economice grecești în Orientul Mijlociu.