Expediția din Asia Mică reprezintă, fără îndoială, cea mai ambițioasă întreprindere din istoria neoelenă, o întreprindere care s-a prăbușit într-un eșec răsunător, cu amputare teritorială, un mare număr de victime și transformarea în refugiați a peste 1.000.000 de oameni. Dar eșecul întregului demers se datorează doar dificultății sale sau și contradicțiilor interne ale unei națiuni divizate politic, social și geografic? Au apărut aceste contradicții numai din motive ideologico-politice sau, în primul rând, din teama locuitorilor din Grecia Veche de o eventuală deplasare a centrului de greutate al procesului decizional către Teritoriile Noi? O politică mai chibzuită ar fi asigurat șederea neîntreruptă a elenismului din Asia Mică în vatra sa strămoșească sau, și mai mult, anexarea Traciei, de Est și de Vest?

Departe de abordările maniheiste despre trădători-patrioți și de teoriile conspirației împotriva națiunii fără de frați, vom vedea cauzele principale care au dus la începerea, dar și la continuarea Expediției din Asia Mică — și chiar cu o intensitate mai mare — de către criticii ei inițiali atunci când aceștia au ajuns la putere, acțiune care nu trebuie atribuită unei obișnuite încălcări a promisiunilor electorale. Autorul evidențiază, de asemenea, o contradicție pe care o consideră dominantă în rândul unei mari părți a lumii științifice: este salutată decizia deosebit de riscantă (până în 1917) de participare a Greciei la Primul Război Mondial, în timp ce este criticată revendicarea regiunii Smirna — singurul câștig stabil oferit pentru această participare —, iar anexarea Traciei este prezentată ca de la sine înțeleasă, deși aceasta urmează cronologic. În cele din urmă, evidențiază legătura indirectă dintre Catastrofa din Asia Mică și celelalte două mari tragedii ale istoriei grecești moderne, problema Ciprului și Războiul Civil.