ISTORIA ZOIEI este povestea unei femei care a străbătut cu pașii săi fermi secolul al XX-lea instabil. Poate pentru că a făcut primii pași pe o corabie. Zoia a fost refugiată, a trăit și a murit apatride, fără o altă patrie decât cea pe care o avea în minte. Și-a petrecut viața într-o lume plină de vulpi și a trebuit să aibă viclenia unei vulpi, uneori și naivitatea, asemenea doamnei Magda care era protagonistă în poveștile ei.
A fost o femeie de o frumusețe aparte, care pentru ea a fost atât binecuvântare, cât și blestem. Mi-a lăsat amintirile și secretele sale. Secrete spuse astfel încât să se ascundă și mai adânc. Acum știu că povestea ei este și povestea mea, iar secretele ei sunt și secretele mele. Istoria Zoiei este povestea multor persoane, care apar aici pe plan secundar, se înghesuie să urce pe scenă, fiecare revendicând propria sa carte.
Este povestea a trei femei, a Zeniei, a Zoiei și a Lalei, povestea unei familii care nu a fost o familie obișnuită. Sunt poveștile unor oameni care se întâlnesc și se pierd, pentru a se regăsi în altă parte, în alte cărți, în paradisul lor propriu. "Istoria Zoiei" este totodată o mică poveste a secolului XX. Începe în Sevastopol, în anul Revoluției Ruse. Se termină la Atena, după Căderea Zidului. Este istoria unor locuri diferite: Crimeea, Smirna, Pireu și mai ales Atena și cartierele ei.
Fiecare loc, fiecare cartier, este și un personaj al poveștii. Este înainte de toate un exercițiu al memoriei. Memorie cu m mic, plină de lipsuri și greșeli, neîntregită, plină de capcane. Care contrazice și subminează memoria colectivă idealizată.
