S-ar putea să te aștepți ca într-o lucrare cu titlul "Comedia iubirii" să urmărești o poveste de dragoste asemănătoare celor care inundă teatrul urban la sfârșitul secolului al 19-lea. De la spațiul vodevil până la scena naturalistă, iubirile, aventurile, geloziile și rivalitățile, barierele de clasă, comportamentele ipocrite și trucurile de dragoste compun comedii sau drame, în funcție de perspectiva sau temperamentul fiecărui autor. În această lucrare a lui Ibsen, însă, sunt clare cel puțin două elemente care o diferențiază radical de tematica iubirii din teatrul tradițional. Unul este o tendință de a explora subiectul și de a schimba opinii între personajele dramatice pe un nivel adesea teoretic. Cu alte cuvinte, scopul nu este, în acest caz, să se dezvolte sau să fie validată legătura între un bărbat și o femeie din lucrare, ci să iasă la iveală adevărul despre iubire și căsătorie și, în consecință, despre independența personală și datoria familială și socială. Libertatea și angajamentul sunt, prin urmare, în esență, cele două protagoniste opuse ale lucrării, iar personajele au un rol "de spus" mult mai mic.