Baladele sunt poeme narative din creația populară greacă, de un imens interes filologic, folcloric și teatral, cu o mare intensitate dramatică a narațiunii și o economie teatrală uimitoare a mijloacelor narative. Ele păstrează, pe de o parte, concizia, precizia și expresivitatea directă specifice tuturor cântecelor populare și, pe de altă parte, o tehnică desăvârșită, fără discontinuități, cu fraze complete și strâns închegate, cu o asprime artistică și o caracterizare precisă a personajelor, acțiune densă, dialoguri frecvente, confruntarea unor forțe opuse și multe alte caracteristici „teatrale”, care îl aduc pe ascultător sau pe cititor aproape în fața unui „aici și acum” teatral.
De aceea, mulți dramaturgi și-au găsit inspirația în balade. Printre ei se numără N. Kazantzakis, Il. Voutieridis, Arg. Eftaliotis, F. Politis, G. Theotokas, Zah. Papantoniou și Pantelis Horn.
