Henri Rousseau (1844–1910) era funcționar la serviciul vamal din Paris și visa să devină un artist celebru. La vârsta de 49 de ani, a hotărât să încerce. La început, picturile sale luminoase și îndrăznețe, înfățișând jungle și floră și faună exotice, au fost considerate copilărești și simpliste, însă stilul său unic și tenace a câștigat curând aprecierea publicului.
După 1886, a expus în mod regulat la prestigiosul Salon des Indépendants din Paris, iar în 1908 a fost sărbătorit la un banchet legendar în onoarea sa, organizat de Picasso. Deși este cunoscut mai ales pentru scenele sale tropicale, Rousseau nu a părăsit niciodată, de fapt, Franța, inspirându-se din cărți și reviste, precum și din vizitele la muzeele de istorie naturală și din relatările cunoscuților săi militari întorși din călătorii.
Lucrând în ulei pe pânză, prefera o paletă vibrantă și o redare expresivă, precum și o anumită senzualitate luxuriantă și languroasă, vizibilă în compoziția cu nudul din junglă Visul. Astăzi, „mitul lui Rousseau” este bine statornicit în istoria artei, fiind comparat cu alți maeștri postimpresioniști precum Cézanne, Matisse și Gauguin. În această introducere, explorăm formarea acestui artist afirmat târziu și moștenirea sa de erou improbabil al modernismului.
