Marea Neagră revine asupra „Mariii Catastrofe” a grecilor din Pont printr-o serie de „sonete-monologuri” sau voci din trecut. Preoți, prostitute, soldați și un ansamblu ciudat de personaje, retrăiesc prin această renaștere poetică a imaginației un capitol tragic din Istoria greacă.

Pe baza istoriei de familie a autorului, precum și a unei repetiții fantastice a scenelor din schimbul de populații între Grecia și Turcia, poemele trec de la tragic la umor absurd și se concentrează asupra nebuniei umane a războiului, asupra suferințelor și asupra dezrădăcinării.

Împărtășind ideea unei „amintiri moștenite a războiului” și vechilor fotografii de familie, poetul a călătorit pe coasta de sud a Mării Negre explorând satele grecești vechi și mănăstirile pontice și străbătând peisaje care sunt încă locuite de fantomele lui Strabo, Xenofon și Alexandru Întregitorul.

„Nu sunt filolog nici istoric și aceste texte nu sunt cu siguranță istoria Mării Negre. Nu mă interesează să fac declarații naționaliste sau politice în jurul unui eveniment care a marcat Istoria mondială. Acestea sunt doar poezii despre durerea umană, un omagiu adus celor care au fost exilați sau distruși, tuturor victimelor vanității războiului.” S.P.