Locotenentul Adolf Lassen se află într-un conflict cu soția sa, Laura, în legătură cu creșterea și educația fiicei lor, Bertha. Locotenentul crede că nu este suficient să-i fi dat copilului său viață, trebuie să-i ofere și sufletul său. Aceasta este poate și singura sa credință în viața de apoi. Obstacole în această privință sunt, în afară de soția sa, și alte persoane apropiate, cu o grămadă de idei ruginit, vechi concepții și credințe religioase care fac dorința locotenentului neîmplinită.
Începutul conflictului devine serios atunci când Laura îi dezvăluie soțului că s-ar putea să nu fie el tatăl biologic al fiicei lor. Pe lângă soldat, Adolf Lassen este și un excelent om de știință- cercetător, un om profund cultivat, cu un spirit superior și o suflet poetică. Laura îi împiedică cercetarea științifică, reținându-i în secret corespondența, în timp ce, în același timp, răspândește zvonuri despre o posibilă dezechilibrare psihică a locotenentului.
Înrădăcinat în vârtejul pasiunii și al îndoielii, sensibilul Adolf ajunge la nebunie. Purtați în haina de nebuni care i-a fost pusă pentru a fi dus la azil, moare din cauza congestiei în brațele unei bone. În 1886, cu puțin înainte de a scrie "Tatӑl", Strindberg pare că a fost profund impresionat de un articol al lui Paul Lafargue apărut într-o revistă a epocii.
Lafargue a propus teoria că familia a fost inițial matriarhală și că a devenit patriarhală doar după un război lung și violent între cele două genuri. Revenirea la matriarhală - a susținut Lafargue - ar însemna la rândul ei un război la fel de lung și sângeros. Aproape în aceeași perioadă în care lucra la "Tatӑl", Strindberg a scris un articol în care își exprimă temerile că această luptă va însemna în cele din urmă înfrângerea bărbatului și că, dacă se va întâmpla asta, va conduce la o epocă a barbariei.
Lafargue în articolul său se referă foarte des la ORESTEA lui Eschil, și este posibil ca acest lucru să-l fi influențat pe Strindberg să scrie "Tatӑl" mai aproape de modelele clasice, în comparație cu toate lucrările sale anterioare. Este cunoscut că în perioada în care Strindberg scria lucrările sale, gândurile și spiritul contemporanilor săi se ocupau de o problemă-mister, a cărei soluție pare a fi foarte dificilă: Cum reușește o ființă umană să supună sub autoritatea sa sufletul altei persoane și să o facă să se comporte – nu împotriva voinței sale – ci conform cu propriile sale tendințe și dorințe reprimate.
