„Vorbesc cu pereții”, spune Lacan și asta înseamnă: „Nici pentru voi, nici pentru Marea Altă. Vorbesc singur. Este, de fapt, ceea ce vă interesează. Este responsabilitatea voastră să mă interpretați”. Acești pereți sunt pereții capelei spitalului psihiatric din Saint-Anne. Lacan își regăsește acolo anii tineri când era rezident psihiatru. Se distrează, improvizează, vorbește liber. Intenția este militară: cei mai buni dintre studenții săi, capturați de ideea că psihanaliza șterge orice cunoștință preexistentă, au ridicat steagul necunoașterii pe care l-au împrumutat de la Bataille. Nu, spune Lacan, psihanaliza provine dintr-o cunoaștere presupusă, cunoașterea inconștientului. Obținem acces la aceasta prin intermediul adevărului (analizatul încearcă să spună fără ocoluri tot ce îi trece prin minte) atunci când ajunge la plăcere (analizatorul interpretează spusele analizatului în termeni de libido). Lecție de înțelepciune într-o epocă, a noastră, care vede o birocrație, umăr la umăr cu știința, visând să schimbe în om cea mai profundă latură a acestuia - cu propagandă, manipularea directă a creierului, biotehnologie sau chiar cu inginerie socială. Ieri, desigur, lucrurile nu erau bine, dar mâine ar putea fi și mai rău.