Un copil privește marea. Este Telemah, care caută justiție: nu mai există Lege pe pământul său, doar Noaptea aparent nesfârșită a Suitorilor... Telemah așteaptă să revină tatăl său, Ulise, pentru a restabili ordinea simbolică în casa sa devastată de Suitori.
Spre deosebire de Oedip, care cade orbit de vinovăție pentru dorința sa criminală, spre deosebire de Narcis, care este orbit de frumusețea sterilă a imaginii sale, Telemah privește marea cu ochii larg deschiși, căutând disperat tatăl, Legea tatălui.
Copiii de astăzi seamănă cu Telemah. Caută cu privirea acea(cea) care va reveni din mare, caută Legea care le va deschide noi orizonturi. Pentru că tatăl, deși nu este deținătorul Legii, deși nu cunoaște sensul suprem al vieții, demonstrează totuși prin mărturia carnală a existenței sale că este posibil – este încă posibil – să ofere un sens acestei lumi, să transmită dorința, să vorbească despre viitor.
Să îi spună lui Telemah că încă nu s-au întâmplat toate, că încă nu am văzut totul, nu am cunoscut totul. Să facă, în cele din urmă, Copilul un adevărat moștenitor, capabil nu doar să primească un sens pentru lume, ci și să descopere noi sensuri ale lumii, noi lumi de sens.
