Vacuumul de putere creat după începutul crizei siriene (martie 2011) a acționat ca un magnet pentru aspirațiile regionale ale centrilor de putere ai sistemului, dar și ca o sursă de riscuri și instabilitate pentru întregul sistem. De la sfârșitul anului 2012, criza siriană a depășit limitele Siriei și s-a transformat într-un război regional cu implicații internaționale.

Escaladarea Războiului Sirian a avut ca rezultat formarea unei noi rețele de competiție a puterii în sistemul Orientului Mijlociu. În ciuda diferențelor geostrategice și ideologice, Războiul Sirian a oferit centrilor de putere suniți ai sistemului - Arabia Saudită, Turcia și Qatar - o fractură geopolitică pentru a provoca o lovitură semnificativă coeziunii puterii iraniene în centrul sistemului din Orientul Mijlociu.

Ca urmare, competiția regională a contribuit decisiv la escaladarea rapidă a Războiului Sirian, la anularea integrității teritoriale a Siriei și la apariția unei noi valuri de militarism islamic, sub forma unor organizații precum "Statul Islamic". Rezultatele crizei siriene afectează direct, pe lângă distribuția puterii regionale, întregul mod de funcționare al actorului suprasistemului.

Cu toate acestea, aspectul energetic al crizei nu a fost descris și analizat suficient. Totuși, planurile a două conducte concurente subminează securitatea regională, deoarece întăresc disputa tradițională între islamul sunit și cel șiit, cu pilonii internaționali ai puterii și influenței actorului suprasistemului participând la promovarea conductelor mai benefice pentru ei.