Friedrich von Schiller

Un mare dramaturg și poet german, născut în Marbach, Württemberg, pe 10 noiembrie 1759 și decedat în Weimar pe 10 mai 1805. Provenea dintr-un mediu modest, iar viața sa a fost plină de greutăți. A studiat dreptul și medicina. Prima sa lucrare matură este piesa "Hoții" (Die Räuber, 1783), o declarație îndrăzneață de libertate împotriva unei societăți tiranice și moral corupte. În 1783, a publicat lucrarea dramatică "Conspirația lui Fiesco la Genova"; în 1784, "Intrigă și iubire"; iar în 1787, "Don Carlos". În același an, a scris "Oda bucuriei" și s-a stabilit în Weimar. L-a întâlnit pe Goethe în 1788 și a fost numit profesor la Universitatea din Jena în 1789. S-a implicat în scrierea de lucrări istorice, cea mai semnificativă fiind "Istoria Războiului de Treizeci de Ani". În 1790, s-a căsătorit cu Charlotte von Lengefeld și a avut doi fii și două fiice. În 1791, s-a îmbolnăvit grav din cauza suprasolicitării și a fost în pericol de moarte. A tradus autori greci și latini antici și a scris unele dintre cele mai faimoase poezii ale sale. În același timp, a studiat filosofia lui Kant, rezultând eseuri filosofice și estetice remarcabile, precum "Despre poezia naivă și sentimentală". În 1794, prietenia sa cu Goethe a fost reînnoită, marcând începutul perioadei sale mature. A scris unele dintre cele mai frumoase poezii și balade ale sale. Lucrările dramatice din această perioadă includ trilogia "Wallenstein" (1800), "Maria Stuart" (1801), "Fecioara din Orleans" (1801), "Mireasa din Messina" (1803), "Wilhelm Tell" (1804) și neterminata "Demetrius". A tradus numeroase lucrări dramatice străine, în principal engleze și franceze (Macbeth, Phèdre, etc.). A editat revistele "Orele" și "Musen-Almanach". Împreună cu Goethe, a scris distihurile satirice "Xenia"