Takis Varvitsiotis

Takis Varvitsiotis (1916-2011), unul dintre cei mai importanți poeți lirici greci ai perioadei postbelice (deși și-a făcut debutul poetic în 1936), s-a născut și a trăit întreaga sa viață în Salonic. A studiat la Facultatea de Drept a Universității Aristotel și a lucrat ca avocat. Și-a făcut prima apariție poetică la vârsta de douăzeci și unu de ani în revista de avangardă "Zilele Macedonene", cu al cărei colectiv editorial a dezvoltat o relație strânsă. De atunci, s-a dedicat poeziei cu pasiune și consecvență. A publicat numeroase colecții de poezii, inclusiv "Frunze de Somn" (1949), "Epitaf" (1951), "Solstițiul de Iarnă" (1955), "Calul de Lemn" (1955), "Abecedar" (1955), "Nașterea Primăverilor" (1959), "Vălul și Zâmbetul" (1963), "Transformarea" (1971), "Suită de Toamnă și Alte Poezii" (1975), "Laudă Smerită Fecioarei Maria" (1977), "Anna Absenței" (1979), "Mâini Unite" (1980), "Caleidoscop" (1983), "Calea" (1984), "Fragmenta, sau Vegetația Mineralelor" (1985), "Zece Poezii de Mânie și Datorie, împreună cu Doxologia Libertății" (1986), "Încă o Vară" (1987), "Phaethon" (1992), "Pescuitul Minunat" (1993), "Firele Fecioarei" (1997), "Miros de Cometă" (1997), "Fără Lacrimi" (1998), "Darurile Magilor" (1999), "Atrion" (2000), "Dar Zăpada Rămâne Întotdeauna" (2002), "Micile Encomii Erotice" (2002), și edițiile colective "Sinopsis A (1941-1957)" (1980), "Sinopsis B (1958-1972)" (1981), "Sinopsis C (1973-1979)" (1988), și "Poezii, 1941-2002" (2003). În 2010, a compilat o ultimă colecție de poezii nepublicate, pe care a publicat-o sub titlul "Filigrane" (Bibis Stereoma, 2010). Pentru poeții mai tineri, Takis Varvitsiotis a fost un punct de referință, fiind ultimul poet supraviețuitor al vechii tradiții literare din Salonic și al cercului literar al farmaciei lui N.G. Pentzikis, și un colaborator al revistelor legendare "Zilele Macedonene", "Kochlias" și "Morphes". Poezia sa era lirică, vizionară și mistică, urmând pașii neo-simbolismului, cu influențe de la poeții suprarealisti Paul Éluard și Pierre Reverdy. Ca eseist și traducător, a lăsat în urmă numeroase traduceri, în principal ale poeților francezi, spanioli și latino-americani, inclusiv Baudelaire, Lorca, Apollinaire, Mallarmé, Neruda și Éluard. Membru de onoare al Academiei din Atena, Takis Varvitsiotis a fost unul dintre cei mai premiați poeți. A fost onorat cu Premiul Grupului de Doisprezece, Premiul de Stat pentru Poezie, Premiul pentru Poezie al Academiei din Atena, Premiul Ouranis, Premiul pentru Poezie al Municipiului Salonic, Premiul Societății Elene de Literatură Creștină, Medalia de Aur a Sfinților Chiril și Metodiu, printre multe alte distincții. A fost membru al Organizației Mondiale a Poeților și a vizitat Statele Unite ca invitat oficial, unde și-a citit poeziile și a susținut prelegeri la diverse universități (Harvard, Princeton, Yale, Buffalo, California, etc.). De asemenea, a vizitat România și Spania la invitația Ministerului Culturii. A participat la multe conferințe ale Organizației Mondiale a Poeților, festivaluri și alte întâlniri internaționale ca reprezentant al Greciei. Cele mai recente distincții internaționale majore acordate lui includ: Premiul Mondial de Poezie Fernando Rielo la Națiunile Unite (New York, 1988), titlul și insigna de Cavaler al Ordinului Francez al Artelor și Literelor din partea Ministerului Culturii din Franța (1989) și Premiul European Herder de la Universitatea din Viena (1994), cu justificarea că "Takis Varvitsiotis este un reprezentant al acelei constelații de poeți greci care au contribuit într-un mod vital și neașteptat la literatura mondială a timpului nostru, iar opera sa poetică bogată reprezintă un vârf al poeziei lirice grecești contemporane, câștigând recunoaștere dincolo de patria sa." În martie 1995, a fost ales membru al Academiei Internaționale Mihai Eminescu cu sediul în România. Pe 23 noiembrie 1995, i-a fost acordată o medalie de aur de onoare de către Parlamentul European pentru contribuția sa semnificativă la literatura europeană, la propunerea Organizației Mondiale a Poeților, iar pe 26 octombrie în același an, i-au fost acordate însemnele de Comandor al Ordinului Phoenix de către Președintele Republicii Elene. Pe 15 martie 1997, i-a fost acordat, în numele Statului Italian la Ragusa, Sicilia, și într-o ceremonie oficială desfășurată la guvernatoratul orașului, Premiul Internațional "Ibla: un pod pentru Europa." În octombrie 1997, i-a fost acordată Distincția Ordinului Literelor și Artelor de către Fundația de Reflecție Națională și Religioasă. Pe 10 iunie 1998, Universitatea din Macedonia i-a acordat o Medalie de Aur de Onoare. Pe 3 decembrie 1998, a fost ales membru corespondent al Academiei din Atena. A decedat în orașul său natal pe 31 ianuarie 2011, la vârsta de 95 de ani.