Jacques Derrida

Jacques Derrida s-a născut în 1930 în Algeria. Din 1960, a predat filozofie la Sorbona, din 1965 la École Normale Supérieure, iar din 1983 la École des Hautes Études. Ideile lui Derrida au captat pentru prima dată atenția publicului când două dintre articolele sale au fost publicate într-o revistă pariziană intitulată "Critique" în 1965, unde și-a dezvoltat teoria despre natura scrisului. Aceste articole au format baza pentru prima sa și cea mai faimoasă carte, "Despre gramatologie", publicată în 1967. În aceeași perioadă, a contribuit și la publicația franceză de stânga "Tel Quel". De la începutul anilor 1970, și-a împărțit timpul între Paris și New York. A predat la Universitatea Johns Hopkins, Universitatea Yale și Universitatea din California. Acordarea unui titlu onorific lui Derrida de către Universitatea Cambridge în 1992 a stârnit o furtună de controverse în cadrul comunității academice. Dezbaterea a fost atât de intensă încât facultatea a fost obligată să supună problema la vot. Derrida a devenit cunoscut și a fost criticat în principal pentru dezvoltarea, la sfârșitul anilor 1960, a unei noi abordări a textelor filozofice. Așa-numita teorie a "deconstrucției" se concentrează pe ambiguitate și contradicție în semnificație. Derrida a concluzionat că textele scrise se contrazic între ele și că deconstrucția rezistă tiraniei răspunsurilor facile. A participat la campanii pentru apărarea drepturilor imigranților în Franța, a protestat împotriva apartheidului în Africa de Sud și a susținut disidenții din Cehoslovacia comunistă. Lucrările sale majore includ "Scriitura și diferența" (1967), "Vorbirea și fenomenul" (1967), "Diseminare" (1972), "Poziții" (1972) și "Arheologia frivolității" (1973). A decedat după o luptă cu cancerul (diagnosticat cu un an înainte) pe 9 octombrie 2004, la vârsta de 74 de ani, într-un spital din Paris.