Fotios A΄ o Megas

Fotie I cel Mare, o figură intelectuală de frunte a perioadei bizantine mijlocii, s-a născut în Constantinopol în jurul anului 820. Membru al unei familii aristocratice, a primit o educație excelentă și s-a dedicat studiului literaturii clasice grecești și patristice. După persecuțiile suferite în timpul celei de-a doua perioade de iconoclasm și după rezolvarea acesteia în 843, a ocupat poziții politice și educaționale. În atmosfera turbulentă care a dus la demisia Patriarhului Ignatie, a fost propus pentru tronul patriarhal al Constantinopolului, unde, în ciuda obiecțiilor sale inițiale, a urcat în 858, trecând de la laic la cea mai înaltă funcție ecleziastică în doar trei zile. Opoziția adversarilor săi, inclusiv Papa Nicolae, cu privire la afacerile interne ale Constantinopolului și în special legitimitatea alegerii lui Fotie, a dus la excomunicări reciproce între cei doi lideri religioși, rezultând schisma dintre Constantinopol și Roma în 867. Basil I Macedoneanul (867) l-a înlăturat pe Fotie, reinstalându-l pe Ignatie ca patriarh, dar reacția aproape tuturor ierarhilor l-a determinat să-l recheme pe Fotie din exil. După moartea lui Ignatie în 877, Marele Sinod de la Constantinopol l-a recunoscut pe Fotie ca singurul patriarh legitim, ale cărui eforturi de a restabili ordinea în Biserică și de a normaliza relațiile cu papa au fost întrerupte în 886, când Împăratul Leon al VI-lea Înțeleptul l-a înlăturat de pe tronul patriarhal pentru a doua oară. Fotie s-a retras la Mănăstirea Armenilor, unde și-a continuat studiul și scrisul până la moartea sa în 893. Fotie, pe care Biserica Răsăriteană l-a declarat sfânt, pe lângă activitatea sa religioasă și misionară, a scris numeroase lucrări care demonstrează vasta sa cunoaștere, măiestria literară și dragostea pentru literatura antică. El a fost în principal sufletul marii mișcări din secolul al IX-lea, pe care mulți o descriu ca o Renaștere și un al doilea Elenism, datorită căreia literatura greacă antică a fost salvată de la dispariția completă.