Cele opt ani care au trecut de la prima ediție a acestei cărți cu titlul "Arheologia unei insule a Cicladelor timpurii" reprezintă deja o perioadă lungă în istoria arheologiei egeene. Scopul meu atunci a fost crearea unui cadru interpretativ convingător pentru înțelegerea atât a descoperirilor arheologice din perioada neolitică și din perioada timpurie a bronzei în Ciclade, cât și a vieții sociale a oamenilor care se aflau în spatele acestora.

Am propus căutarea acestui cadru în ideile care sunt legate de domeniul arheologiei insulare, așa cum este definit la nivel mondial, o arheologie insulară, totuși, care ar fi profund înrădăcinată în experiențele din Egee și din întreaga Mediterană, astfel încât combinația acestor două să conducă poate chiar la noi abordări ale vieții insulare din trecut.

Între timp, evoluțiile atât în domeniul arheologiei cicladice, cât și în arheologia insulară în general au fost spectaculoase. În timp ce scriu acest text, noi cercetări la Daskalio-Cabo, în Keros, promit să extindă semnificativ cunoștințele noastre despre acest loc central al perioadei timpurii a bronzei. În Ios, săpăturile de la Skarkos continuă să descopere părți deosebit de bine conservate ale unei alte așezări importante.

Noi perspective se deschid cu descoperirea picturilor rupestre de la Strofilas din Andros pentru cercetarea neoliticului și a începuturilor ideologiei și simbolismului insular, în timp ce căutările mult doritelor dovezi pentru navigatori din perioada de după ultima epocă glacială continuă.

În domeniul arheologiei insulare, deși poate nu atât de evident în cazul Cicladelor, evoluțiile recente conduc fie la o acceptare mai largă, în raport cu această carte, a punctului de vedere care vede identitatea insulară ca o construcție culturală pură, fie la sublinierea adevăratelor provocări pe care le prezintă elementele naturale ale mării și ale uscatului și rolul lor esențial în formarea societăților insulare.

În ce măsură ideile conținute în această carte au rezistat, au fost depășite sau au fost confirmate după toate aceste evoluții, doar cititorii pot să o judece. În opinia mea, ideea de bază a arheologiei cicladice ca arheologie insulară, cu tot ce implică aceasta, rămâne astăzi validă.

Peste toate, această carte a avut ca scop promovarea unor noi moduri de gândire în cadrul arheologiei egeene, dar și dincolo de aceasta, și vreau să cred că a reușit, chiar și cu pierderea unei părți din pozițiile inițiale.