"Mă auzi? Mă auzi? Mama mea nu a murit!" mi-a spus un pacient în repetate rânduri, dar cu o rece emoționalitate, în ziua de după moartea mamei sale. Din partea mea, fiind într-o stare emoțională în care predominau surpriza, stângăcia și anxietatea, am început să mă întreb: "De ce insistă ea asupra dimensiunii perceptive a lucrurilor ("mă auzi?")? Ce i s-a întâmplat emoțiilor sale? Ce fel de obiect abordează?"
În exemplul pe care l-am menționat, avem un conflict psihologic sau ne aflăm în sfera dificultății conflictului, care se exprimă prin paradoxul: "mama mea a murit, dar ea nu a murit". Care este locul, acel "refugiu" al apărărilor psihologice, la care amândoi recurgem?"